Singuratate in doi

                         

Compromisul este mai frecvent în cuplurile care au o viaţă conjugală relativ îndelungată, însă îşi face apariţia şi în cele tinere, cu puţin timp scurs de la căsătorie. Aceste perechi, deşi prezintă o aparentă armonie, în realitate duc o viaţă plină de frustrări reciproce, de insatisfacţii latente acumulate, de ostilităţi mai mult sau mai puţin manifestate. Soţia ignoră sau tolerează evaziunile şi indiferenţa sexual-afectivă, iar soţul "iartă" micile rătăciri sau răceala soţiei.

Unul din motivele cel mai des întâlnite pentru care se acceptă un astfel de mariaj este "să le pătrez copiilor un părinte". Şi dacă, cel puţin în primii ani, copiii realizează mai greu ruptura afectivă a părinţilor, mai ales dacă aceştia îşi joacă bine rolul de cuplu fericit, ulterior, în special la pubertate şi adolescenţă, rezonanţa negativă a realităţii se amplifică negativ în conştiinţa lor, conducându-i la derută.

Un alt motiv de a menţine un cuplu bazat pe o relaţie de tip compromis este imposibilitatea partenerilor de a renunţa la bunurile şi obiectele dobândite în comun, ca şi la statutul pe care îl conferă acestea. În astfel de cazuri se conturează fenomenul "vieţilor paralele", fiecare având drumul lui, cei doi fiind persoane cointeresate, lucide, lipsite de orice vibrare afectivă.

Dacă motivele de mai sus pot fi de înţeles, măcar până la un anume punct, cel ce urmează şi, din păcate, des întâlnit la familiile întemeiate fără adâncă chibzuinţă, este cel al fricii de "judecata socială". Acest cuplu, de regula tanar, căsătorit datorită unui impuls dat de o dragoste fulgerătoare, în momentul în care îşi dă seama că nu are multe lucruri în comun, continuă să trăiască resemnat. De vină sunt şi părinţii ("nu eu te-am pus să-l/ s-o iei"),  rudele, ("ce-o să zică lumea"), societatea ( "de-abia s-au căsătorit şi au şi divorţat"), dar şi ei, pentru că nu au curajul de a recunoaşte greşeala şi de a şi-o asuma, mai ales când nu sunt multe lucruri de împărţit.

Oricare ar fi motivul pentru care se acceptă un astfel de compromis, relaţia se va eroda si mai mult cu timpul, si se poate ajunge în situaţia de a claca unul sau ambii parteneri. Şi atunci, la ce au folosit atâţia ani irosiţi?!

 

 

Ai o întrebare?